Ce au în comun agricultura, istoria și dreptul? Pe Alexandru Slusari. După ce absolvește două facultăți – cea de drept și cea de istorie – Alexandru Slusari devine în scurt timp probabil cel mai respectat om din agricultura Republicii Moldova, dar și un patriot înflăcărat pe care nici rivalii nu îndrăznesc să-l contrazică. Atunci când țara a avut nevoie de el, a dat tot ce-a putut pentru a proteja oamenii de necazurile ce se abătuseră asupra lor din cauza politicienilor corupți. Puțini cunosc câte sacrificii a făcut și câtă dragoste de țară poate încăpea într-un singur om. Pe lângă capacitățile intelectuale incontestabile și nopțile nedormite plămădind soluții economice și istorice pentru țara sa, Alexandru Slusari este și unul din liderii Platformei DA, născută și ea dintre oameni, și unul din cei ce a reușit să înceapă lupta adevărată pentru schimbare. Împreună cu colegii, merge des prin satele și orașele țării pentru a asculta oamenii de rând și a simți direct pulsul societății. Dacă l-ați întâlnit, știți deja că verva și umorul cu care cucerește orice sală plină de oameni de tot soiul sunt în contrapunct cu modestia care îl caracterizează.
ACASĂ: Dle Slusari, în calitate de specialist în agricultură, care se bucură de un respect deosebit din partea oamenilor care activează în acest domeniu, ce ați sfătui unui agricultor începător? Care sunt cele mai des întâlnite probleme în agricultură și cum pot fi depășite acestea?
A. Slusari: Le recomand să înceapă de la piața de desfacere pentru fiecare cultură agricolă, producerea căreia este planificată; să analizeze evoluția prețurilor cel puțin pentru ultimii 10 ani; să conștientizeze faptul că nu pot miza suficient pe ajutorul din partea statului, cum se întâmplă în statele civilizate. Chiar dacă sunt prevăzute subvenții pentru tipul lor de afacere, să țină cont de faptul că foarte mulți fermieri așteaptă un an, uneori și mai mult, să obțină sprijinului financiar din partea Guvernului.
În condițiile lipsei unei politici agrare de stat coerente și predictibile de lungă durată, agricultorii din țara noastră se confruntă, cu părere de rău, cu multiple probleme, cele mai importante fiind accesul dificil la finanțare, resurse de producere extrem de scumpe după devalorizarea valutei naționale, monopolizarea piețelor interne de comercializare a producției, importul excesiv și necontrolat al produselor agroalimentare și lipsa politicii de intervenții din partea statului atunci când prețurile la producție scad drastic.
Le recomand, în schimb, să caute proiecte internaționale de susținere a agricultorilor. Nu sunt multe dar există și acolo probleme birocratice, însă dacă agricultorul dispune de cunoștințele necesare pentru elaborarea unui proiect de finanțare, atunci există posibilitatea de a obține finanțare relativ rapid, mai ales că sunt programe speciale pentru fermieri începători.
ACASĂ: Să trecem de la greble propriu-zise la cele istorice. De la independență, această țară pare să nu evolueze prea mult, iar cei ce se perindă la putere promit una, dar fac altceva odată așezați în fotolii. Ce trebuie să învățăm din asta? Unde greșim, ca popor, și ce trebuie să facem să nu mai călcăm pe aceeași greblă?
A. Slusari: Este necesar să alegem oameni politici responsabili. Altă rețetă nu există. Noi în permanență alegeam politicieni din una și aceeași gașcă. Dimineața făceau spectacol de confruntare politică, iar seara mergeau împreună la restaurante și se înțelegeau în interesele lor, nu ale oamenilor. Din când în când făceau schimb între ei. Unii veneau la guvernare, alții să duceau în opoziție. Plahotniuc, Filat, Voronin, Dodon, Diacov, Lupu ș.a. mulți-mulți ani nu ies de pe scena politică. Din punctul meu de vedere, acest sistem vicios poate fi spart de o forță politică non-sistemică precum Platforma DA, care nu este dependentă de actuala clasă politică, ceea ce înseamnă că nu este vulnerabilă în fața unui sistem mafiot.
ACASĂ: Platforma DA a reușit să unească grupuri cu viziuni aparent opuse în lupta împotriva politicienilor corupți. Am văzut și alte tentative ale unor grupuri ce păreau să aibă și ele intenții bune, însă nimănui nu le-a reușit performanța Platformei DA de a mobiliza oameni cu zecile și sutele de mii. De ce Platforma DA reușește să unească atâta lume, iar alte grupuri, asociații civice, partide – nu?
A. Slusari: Platforma DA a venit cu un concept inedit după 25 ani de independență – consolidarea societății în jurul problemelor comune, cum ar fi sărăcia, lipsa locurilor de muncă, exodul masiv al oamenilor peste hotarele țării, corupția imensă și justiția ineficientă. Anterior, societatea noastră fusese dezbinată profund și artificial pe diferite criterii etnico-politice. Fundamentul statului în forma unei națiuni așa și nu a apărut. Pe de altă parte, într-un stat slab și o societate ruptă în toate părțile este mult mai ușor să furi, lucru demonstrat cu vârf și îndesat de oligarhii noștri, dintre care, într-un final, a rămas unul singur. Astfel am ajuns în faza unui stat capturat, în care principalele instituții publice activează în interesul unui grup îngust de ticăloși. Doar prin consolidarea majorității societății este posibilă eliberarea țării noastre. Anume așa agendă propune Platforma DA și asta înțeleg și simt foarte mulți cetățeni, în pofida manipulărilor mediatice și presiunilor administrative ale guvernării asupra Platformei. Eu și colegii mei ne întâlnim aproape zilnic cu oameni din toate regiunile țării și vedem că ei vor schimbări și cred că noi le putem aduce această schimbare, pentru prima dată, chiar în interesul oamenilor acestei țări.
ACASĂ: Care este cea mai de preț lecție pe care ați însușit-o de când ați început protestele?
A. Slusari: Această lecție ține de naivitatea noastră în calitate de oameni politici la început de drum. Echipa Platformei DA, în marea sa majoritate, a venit în zona politică într-o situație de criză imensă pentru Moldova, atunci când practic fiecare om a simțit pe pielea sa ce înseamnă să avem un stat capturat. La acea etapă, noi sincer credeam că nu există altceva mai important decât consolidarea societății și a tuturor forțelor cât de cât sănătoase de opoziței, având cu toții un singur scop: demontarea regimului cleptocrat condus de Plahotniuc și organizarea unor alegeri parlamentare libere și corecte. Iată de ce, pe 4 martie, 2016, la două ore după hotărârea dubioasă a Curții Constituționale despre revenirea la alegerea direct de către popor a președintelui, Andrei Năstase a propus foarte sincer înaintarea unui singur candidat comun din partea întregii opoziției antioligarhice. După acumularea a peste 400 de mii de semnături pentru referendum privind modificarea Constituției, Platforma DA a fost cea mai îndreptățită să spună că cei care au muncit cel mai mult pentru întoarcerea către popor a dreptului de a alege președintele au și ofertă pe potrivă pentru un președinte cu adevărat al poporului. Cu alte cuvinte, pe 4 martie, 2016, noi am avut toate justificările să înaintăm primii candidatura potrivită pentru alegerile prezidențiale și anume cea a lui Andrei Năstase – un om venit dintre oameni, pentru oameni. Dar noi ne-am condus după interesele țării noastre profund suferinde. Regretabil, dar gestul nostru nu a fost apreciat la justa lui valoare. În planurile actualei clasei politice nu figura ideea consolidării societății, așa cum a vrut dintotdeauna Platforma DA. Plahotniuc aruncă multe resurse pentru a controla opoziția, iar o societate dezbinată este baza lui de alimentare în procesul de jefuire a acestei țări. Dacă noi am fi știut cât de bine ține principalul mafiot sforile unor așa-ziși politicieni și cât de mult egoism există în politica moldovenească, nu cred că noi am fi făcut acea chemare la identificarea candidatului unic pentru prezidențiale. Cu toate acestea, eu observ că Andrei Năstase așa și rămâne primit în satele și orașele Moldovei – ca președintele poporului – iar Platforma DA rămâne alături de oameni, acolo de unde am pornit, și vom proteja această țară cu toate puterile noastre.
ACASĂ: Vă mulțumim!
© Revista ACASĂ