1999. Beznă, galoși și sărăcie lucie. Deconectările haotice de la energia electrică ar fi fost un șantaj de la Cuciurgan, zicea Chișinăul atunci. De fapt, erau din cauza datoriilor acumulate către Gazprom, la acea vreme în valoare 190 milioane de dolari. Pentru a le acoperi, tot atunci, guvernul de la Chișinău ceda pachetul majoritar la Moldovagaz, precum și conductele. Așa cică le-ar fi cerut FMI și Banca Mondială, deși, ani buni mai târziu, ex-premierul Sturza recunoaște că a fost o greșeală.
De-acolo ni se trag bubele de azi cu gazul. N-a ajutat nici dominatorul Moldovei, Spânu, „spaima” Kremlinului, care a negociat un preț imposibil pentru oamenii fără castele. Colac peste pupăză, la finele lui ianuarie 2022, ANRE ne anunță prețul astronomic de 14,06 lei/m3 pentru gazul deja cheltuit în acea lună. E ca și cum ai merge la magazin și ți-ai lua o pâine (la preț deja dublu), mergi acasă, o mănânci și, când o termini, vine vânzătoarea de la magazin și îți spune că trebuie să-i mai dai încă vreo 40% din preț, adică în total dai mai mult decât triplu pe aceeași pâine. De ce? Pentru că așa s-au înțeles autoritățile că se poate. Așa a fost și cu gazul - ai noștri, bravi „dominatori”, au permis stabilirea prețului retroactiv (adică în urmă).
Culmea e că guvernarea vremurilor bune a încercat să liniștească populația, trâmbițând din toți bojocii: „Prețul nu se schimbă! Prețul nu se schimbă!” Iar în șoaptă explicau: pentru primii 150m3. Restul — treaba voastră.
Acești 150m3 au un preț redus pentru că statul oferă compensații. Dar, stați! Ce înseamnă asta, de fapt? Înseamnă că tot din buzunarul nostru se iau miliarde de lei și se dau la cei care consumă gaz, ca să acopere prețul negociat atât de prost de stat. Și dacă nu consumi gaz acasă, tot ai plătit. Nu vă aduce aminte de renumita frază a lui Candu atunci când punea pe umerii cetățenilor întoarcerea miliardului furat: „Oamenii nici n-o să simtă că întorc miliardul”? Cam așa e și acum: oamenii nici nu simt că tot ei plătesc compensațiile.
Apropo de pâine, atunci când Alexandru Slusari, fost vicepreședinte al Parlamentului de la Platforma DA, anunța în decembrie 2021 că urmează scumpiri majore la Franzeluța din cauza costurilor de producție mărite în urma scumpirii gazului, Franzeluța e foc și pară: „Manipulare! Manipulare!”. O lună mai târziu, tocmai asta au făcut: au scumpit pâinea. Iar când tot Slusari spunea în august că trebuie urgent clarificată problema prețului de gaz, guvernarea, prin vocea președintelui Maia Sandu, zicea că „sunt relații comerciale contractuale între două instituții și așteptăm să vedem care este aranjamentul pe care îl va obține.” Abia în octombrie s-au trezit cu furtuna la ușă.
Asta-i marea problemă cu gazul - nu e vorba doar de factura ce ne vine în cutia poștală, a celor care consumăm gaz. Se produc scumpiri în lanț pentru că și cei care mai produc câte ceva în țara asta au facturi de plătit și produse de transportat, costul cărora sunt nevoiți să îl includă în prețul final pe care-l achităm cu toții în magazin. Inclusiv cei care nu folosim gaz acasă.
În 2022, pe lângă facturile astronomice și scumpirile în lanț, datoriile către Gazprom ar fi de 8 miliarde de dolari. În tot acest timp, Chișinăul continuă să cedeze Tiraspolului tot felul de facilități: plăcuțe de înmatriculare, gaz de-un leu, marfă importată fără taxe, etc. Deși, tot acolo, își au cuibul tot felul de profitori care depind și ei de gaz. Iar Chișinăul, deși declară altceva la televizor, continuă să stea umiliți sub papucul Moscovei. În final, avem și preț mare la gaz, și cedări unilaterale ce susțin regimul de la Tiraspol. Vorba aceea: Prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul. Și când te gândești că România ne poate da gaz, dar, de-a lungul anilor, tot ce au făcut politicienii de la Chișinău în privința gazoductuluiIași-Ungheni au fost… doar poze.
PS: De unde vine porecla „dominator” pentru Spânu? Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, în plină criză pandemică, înșiră un ditamai eseu pe internet în care explică limbajul corpului lui Spânu în timp ce-i strânge mâna lui Miller, șeful Gazprom. Câțiva kilometri și cazuri de COVID mai târziu, doamna concluzionează fericită că Spânu l-a dominat pe Miller. Ura, tovarișci! Și de-atunci n-am mai prea auzit de dna Nemerenco. Doar de „dominator”.