Parlamentul Republicii Moldova se întrunește într-o nouă ședință în plen. În lipsa președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi (PSRM), aflată la o întrunire internațională, ședința este prezidată temporar de vicepreședintele Parlamentului, Vlad Bătrîncea (PSRM).
Pe ordinea de zi de află 17 subiecte. Printre acestea se regăsesc proiecte ce țin de braconaj, strategia pentru securitatea farmaceutică, votul electronic, constituirea comisiei pentru investigarea laundromatului rusesc, și propunerea de a-l audia pe Procurorul General privind frauda bancară.
La finele ședinței, vor avea loc două audieri inițiate de fracțiunea Platforma DA ACUM: cea a Ministrului Agriculturii privind situația dezastruoasă în domeniul agricol, și a președintelui CNPF în legătură cu Moldasig.
91 de deputați și-au anunțat prezența.
1. Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Legea nr.200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova – art3, 33, 34, ș.a.; Codul contravențional al Republicii Moldova nr.218/2008 - art.333, 334) nr. 399 din 24.09.2020
10:05 - Primul subiect pe ordinea de zi este prezentat de guvern, în persoana secretarului de stat al MAI, Gheorghe Balan, și se referă la modificarea unor prevederi din Legea nr.200/2010 ce țin de regimul de ședere a cetățenilor străini pe teritoriul Republicii Moldova.
10:13 - Vicepreședintele Parlamentului și deputatul Platformei DA, Alexandru Slusari, spune că înțelege că socilitarea vine din partea zonelor economice libere, dar nu se așteaptă ca străinii să vină din UE. Acesta întreabă dacă se vor lua măsuri de securitate sporită.
10:15 - Gheorghe Balan răspunde că cetățenii ar veni în mare parte din țări care deja nu necesită viză, în special din Federația Rusă, Ucraina, România și Turcia.
10:16 - Întrebat de deputata Platformei DA, Maria Ciobanu, Balan spune că la ora actuală sunt 1951 de persoane străine vizate.
10:20 - Pavel Filip (PD) precizează că în 2018 erau specificate lista ocupațiilor prioritare, acestea fiind exluse prin această modificare. Cât privește durata de ședere, reprezentanții guvernului precizează că termenul de 3 ani se referă la migranții din țări cu risc sporit, în timp ce cei care nu necesită viză în mod normal, nu ar fi afectați de acest termen.
10:30 - Deputata Arina Spătaru precizează că 56% din populație nu este încadrată în câmpul muncii, arătându-se îngrijorată de prioritățile autorităților față. Balan argumentează că nu există suficienți specialiști necesari pentru a ocupa locurile de muncă ce necesită o calificare aparte.
10:38 - Adrian Lebedinschi (PSRM) propune introducerea unui mecanism astfel încât persoanele străine care vor să se pensioneze în Republica Moldova și să trăiască din pensia obținută de la un stat străin, să nu fie nevoite să întemeieze o întreprindere, uneori fictivă, doar pentru a putea rămâne în Moldova.
10:43 - Deputatul PAS, Dan Perciun, consideră că guvernul încearcă să camufleze, de fapt, aducerea forței de muncă ieftină. Reprezentanții guvernului neagă acuzațiile, precizând că există un nivel de salariu minim pentru fiecare ramură de activitate.
10:53 - Maria Ciobanu (DA) le face observație deputaților care nu vorbesc în limba română să demonstreze un minim de respect.
„Încercați, vă rog, să faceți dovada unui respect minim față cetățeanul Republicii Moldova și vorbiți, vă rog, în limba română. Unii sunteți la al treilea mandat și așa și n-ați învățat câteva fraze să le rostiți românește.”
- Maria Ciobanu, deputat, Platforma DA
10:55 - Alexandru Jizdan (PD) anunță că Comisia Securitate Națională, Apărare și Ordine Publică, în calitate de co-raportor, nu s-a pronunțat asupra proiectului din lipsă de cvorum, astfel decizia va fi luată în plenul Parlamentului.
10:57 - Vasile Bolea (PSRM) anunță că Comisia Juridică, Numiri și Imunități, a avizat pozitiv proiectul propus.
11:00 - Dan Perciun (PAS) face o declarație de la tribuna Parlamentului. Acesta îndeamnă la mai multe discuții pe seama acestui subiect și consideră că anumiți angajatori ar încerca să aducă forță de muncă ieftină în detrimentul cetățenilor RM, cu riscul de a afecta creșterea salariilor la nivel național. Alexandru Slusari (DA) sugerează evitarea tensiunilor și crearea unui grup de lucru care ar examina mai atent acest proiect.
11:08 - Proiectul se supune votului: Sectorul 1 - 23. Sectorul 2 - 35. Sectorul - 24. Proiectul este adoptat în primă lectură.
Unele subiecte au fost retrase de pe ordinea de zi.
4. Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Legea nr.142/2018 cu privire la schimbul de date și interoperabilitate – art.6; Codul contravențional nr.218/2018 – art.744, 400) nr. 284 din 01.07.2020
11:13 - Alexandru Jizdan (PD) anunță că Comisia Securitate Națională, Apărare și Ordine Publică avizează pozitiv proiectul.
11:14 - Proiectul se supune votului: Sectorul 1 - 23. Sectorul 2 - 36. Sectorul - 23. Proiectul este adoptat în a doua lectură.
5. Proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la tineret nr.215/2016 (art.2, 6, 81 , ș.a.) nr. 361 din 12.08.2020
11:15 - Autorii proiectului (M.Ciobanu, L.Carp, V.Năstase, A.Lebedinschi) propun ca organizațiile de tineret să fie susținute financiar de stat pentru a-și desfășura activitatățile, și să fie scutite de plata chiriei în încăperile deținute de autorități.
11:20 - Proiectul este votat în unanimitate în primă lectură.
6. Proiectul de lege pentru modificarea Codului contravențional al Republicii Moldova nr.218/2008 (art.400) nr. 48 din 13.02.2020
11:22 - Lilian Carp (PAS) se arată îngrijorat de creșterea fenomenului braconajului și defrișărilor ilegale. Acest spune că s-au efectuat 173 de razii, au fost atenționați 2479 vânători, și au fost identificate 167 cazuri.
11:43 - Comisia Juridică, Numiri și Imunități avizează negativ proiectul pe motiv că acesta contravine anumitor prevederi, și anume pentru că acesta ar face astfel încât ar exista trei agenți constatatori.
11:51 - Proiectul nu a întrunit numărul necesar de voturi.
7. Proiectul de lege privind modificarea unor acte normative (Legea privind fondul piscicol, pescuitul și piscicultura nr.149/2006 – art.33; Codul contravențional al Republicii Moldova nr.218/2008 – art.405) nr. 351 din 28.07.2020
11:55 - Autorul proiectului Nicolae Ciubuc (PD) propune soluții pentru prevenirea „pescuitului ilegal și braconajului piscicol în obiectivele acvatice naturale din Republica Moldova prin atribuirea dreptului Inspectoratului pentru Protecția Mediului de a verifica documentația persoanelor fizice și juridice privind proveniența peștelui și altor organisme acvatice în caz de transportare sau comercializare și de a aplica amenzile corespunzătoare.”
„Tuturor ne place peștele!”
- Zinaida Greceanîi, președinte, Parlament RM
Ciubuc precizează că proiectul vine la inițiativa especialiștilor în domeniul ecologic, precum Ilia Trombistky.
„Tuturor ne place peștele!”, glumește Președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, în urma mai multor dezbateri.
12:18 - Comisia Juridică, Numiri și Imunități atenționează că s-ar crea un conflict de competență între două instituții.
12:21 - Proiectul este votat cu majoritate de voturi în primă lectură.
Se anunță pauză până la ora 13:20.
13:23 - Deputații revin în sala de ședință. Este nevoie de prezența a cel puțin 51 de deputați pentru a relua ședința.
8. Proiectul de hotărâre cu privire la constituirea Comisiei de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor care au dus la „spălătoria” banilor murdari în proporții deosebit de mari prin intermediul judecătorilor și instituțiilor financiar-bancare din Republica Moldova nr. 9 din 24.01.2020
13:28 - Inga Grigoriu (DA) prezintă proiectul de la tribuna Parlamentului. Comisia laundromat va examina tranzacțiile de spălări de bani în valoare de peste 20 miliarde de dolari pentru perioada 2010-2014, sub paravanul unor reforme. Comisia nu poate substitui ancheta instituțiilor abilitate asupra acestor acțiuni.
„Care este soarta dosarelor pornite? [...] Unii experți consideră punctul de pornire nota Reidman din 2005,” spune Grigoriu.
Comisia va prezenta Parlamentului un raport în termen de 120 de zile.
13:37 - Bogdan Țîrdea (PSRM) salută inițiativa, dar se arată îngrijorat de concentrarea pe judecători și sugerează și examinarea factorului politic. Grigoriu susține că factorul politic este totuși determinant.
13:43 - Comisia Juridică, Numiri și Imunități avizează pozitiv proiectul, menționând ca membrii comisiei să declare că nu au vreun conflict de interese.
13:47 - Proiectul se supune votului și este aprobat în unanimitate.
13:48 - Se votează ca componența numerică să fie constituită dintr-un reprezentant din fiecare fracțiune sau grup, cu excepția fracțiunii PSRM, care ar desemna doi membri, întrucât este semnificativ mai numeroasă.
Se votează componența nominală, constituită din:
PSRM: Bogdan Țîrdea, Alexandr Suhodolski;
PD: Ludmila Guzun;
Șor: Denis Ulanov;
Pro Moldova: Vladimir Cebotari;
PAS: Dumitru Alaiba;
Platforma DA: Inga Grigoriu;
Inga Grigoriu este votată în calitate de președinte a comisiei, Alexandr Suhodolski - în funcția de vicepreședinte, și Dumitru Alaiba - secretar.
9. Proiectul de hotărâre pentru elaborarea proiectului Strategiei naționale de securitate farmaceutică 2020-2030 nr. 342 din 20.07.2020
14:00 - Co-autoarea proiectului Ruxanda Glavan (Pentru Moldova) subliniază faptul că piața farmaceutică nu diferă prea mult de piețele generale precum cele alimentare. Glavan susține că statul trebuie să „asigure cetățenii cu medicamente ieftine, calitative și accesibile.” Se propune crearea unei comisii pentru elaboarea unui proiect de strategie națională de securitate farmaceutică.
14:18 - Deputații Radu Maria (PAS), Vladimir Odnostalco (PSRM) și Alla Darovannaia (PSRM) sugerează că sarcina dezvoltării acestei strategii ar fi mai potrivit să revină guvernului. Glavan precizează că această inițiativă poate veni de la Parlament.
14:22 - Comisia Juridică, Numiri și Imunități avizează pozitiv proiectul. Acesta este adoptat cu majoritatea voturilor.
14:23 - Comisia va fi constituită din șapte membri:
PSRM: Vladmir Odnostalco, Alla Darovannaia;
PD: nu deleagă pe nimeni deoarece consideră că că această inițiativă trebuie să vine din partea guvernului;
Șor: Reghina Apostolova;
Neafiliați: Ruxanda Glavan;
PAS: Dan Perciun;
Platforma DA: Liviu Vovc;
Pro Moldova: Efrosinia Grețu;
Deși Glavan este autorul proiectului, Vlad Bătrîncea argumentează că aceasta conduce deja o comisie importantă - COVID-19 - motiv pentru care îl propune pe Vladimir Odnostalco în calitate de președinte al comisiei. Acesta însă refuză.
Glavan este aleasă ca președinte al acestei comisii cu votul majorității deputaților prezenți. Dan Perciun refuză să fie vicepreședinte, astfel Reghina Apostolova este votată în această funcție. Secretarul va fi ales în cadrul comisiei.
2. Proiectul de lege privind modificarea și completarea unor acte legislative (Legea nr.121/2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice-art.2, 6, 26; Legea nr.179/2008 cu privire la parteneriatul public privat -art.2, 11, 81; ș.a.) nr. 181 din 02.09.2019
14:37 - Președintele Comisiei Economie, Buget și Finanțe, Vladimir Golovatiuc, menționează că proiectul supranumit și „legea deoshorizării” a fost modificat substanțial și diferă de versiunea originală. Astfel, autorul proiectului, Igor Munteanu (DA), este invitat să aducă precizări.
14:40 - Munteanu mulțumește celor care au contribuit cu amendamente judicioase. Acesta notează în mod special că verificarea reședinței ar deveni o precondiție de eligibilitate pentru agenți economici, pentru a evita activități off-shore și riscul spălării banilor.
14:45 - Proiectul este supus votului: Sector 1 - 25, Sector 2 - 16; Sector 3 - 22. Proiectul este aprobat în lectură finală cu 63 de voturi.
11. Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.91/2014 privind semnătura electronică și documentul electronic (art.4, 7) 3 nr. 424 din 16.10.2020
14:49 - Iurie Reniță (DA) întreabă dacă semnătura electronică ar fi valabilă și pentru eventualul vot electronic. Autorul Alexandru Jizdan (PD) confirmă.
14:57 - Întrebat de Maria Ciobanu (DA) unde se păstrează semnătura digitală, Jizdan spune că aceasta ar fi la Serviciul Tehonolgii Informaționale. Ciobanu exclamează că, în acest caz, categoric nu va susține acest proiect.
12. Proiectul de hotărâre cu privire la constituirea Comisiei de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale util nr. 445 din 11.11.2020
15:03 - Co-autorul Nicolae Ciubuc (PD) spune că extracția zăcămintelor se face cu seminificative carențe normative, precum dublarea competențelor în anumite domenii și nereglementarea suficientă. Comisia ar prezenta un raport în Parlament în termen de 90 de zile.
15:06 - Alexandru Slusari (DA) menționează că subiectul carierelor este stringent, în special în raionul Anenii Noi. Acesta susține că organele de stat nu ar face față și, în rezultat, au de suferit localitățile, infrastructura acestora se deteriorează și nu se încasează taxele potrivite. Slusari spune că există și două cariere în afara Moldovei - Pervoimaisk și Cernăuți - întrebându-se dacă această comisie ar ancheta și aceste resurse extra-teritoriale. Ciubuc spune că acest aspect ține și de autorități străine.
15:10 - Vasile-Andrei Năstase (DA) relatează un caz prin care suprafața unei cariere a fost privatizată, investitorul fiind în imposibilitatea de a exploata acele zăcăminte de mai bine de un deceniu. Acesta menționează și cazuri în care extragerea zăcămintelor se extinde pe suprafețe neautorizate. Deputatul cere ca și aceste aspecte să fie luate în calcul de această comisie.
15:13 - Comisia Juridică, Numiri și Imunități a avizat pozitiv proiectul respectiv, cu vot unanim.
„Despre ce era vorba?”
- Octavian Țîcu, deputat neafiliat
15:14 - Comisia va fi consituită din nouă membri:
PSRM: Radu Mudreac, Mihail Paciu;
PD: Nicolae Ciubuc;
Șor: Violeta Ivanov;
Neafiliați: Grigore Repeșciuc;
PAS: Lilian Carp; Veronica Roșca;
Platforma DA: Alexandru Slusari;
Pro Moldova: Vladimir Cebotari.
Deputații se încurcă în numărul și componența entităților existente în Parlament, în urma migrației mai multor deputați, uneori de câteva ori. Octavian Țîcu revine în plen debusolat, glumind „Despre ce era vorba?”
Radu Mudreac (PSRM) este ales în calitate de președinte, însă se retrage în favoarea Nicolae Ciubuc (PD) - inițiatorul proiectului. Vicepreședinte este ales Radu Mudreac, iar în calitate de secretar - Veronica Roșca.
15:28 - Proiectul este aprobat cu majoritatea celor prezenți. Membrii declară pe propria răspundere lipsa conflictelor de interese.
Se anunță pauză până la ora 16:00.
Între timp, membrii Comisiei Juridice, Numiri și Imunități se convoacă în ședință pentru a se pronunța în privința Proiectului de Hotărâre Nr. 464.
13. Proiectul de hotărâre a Parlamentului privind instituirea Comisiei de anchetă pentru investigarea tuturor circumstanțelor de preluare forțată (atacurilor raider) și acțiunilor subversive de pe piața financiară nebancară, din partea cetățeanului V.Platon, în special a neregulilor și practicilor contrare cerințelor de guvernanță corporativă în cadrul MOLDASIG S.A. nr. 463 din 25.11.2020
16:11 - Autorul Sergiu Sîrbu (neafiliat) cere crearea unei comisii care ar prezenta un raport în termen de 30 de zile. Maria Ciobanu (DA) susține că Sîrbu ar încerca să atragă deputații într-o reglare de conturi.
16:23 - Dumitru Alaiba (PAS) înreabă cum a semnat fizic proiectul deputatul Ilan Șor, dat în căutare internațională din vara anului trecut. Marina Tauber a intervenit, spunând că acesta ar fi semnat „cu mâna și cu pixul.”
16:28 - Bogdan Țîrdea (PSRM) se întreabă dacă, prin această comisie, se încearcă implicarea Parlamentului în repartajarea pieței de asigurări între Plahotniuc și Platon.
„Cum ați ajuns Director Adjunct al SIS?”
- Sergiu Sîrbu, deputat neafiliat,
către Alexandru Jizdan, deputat PD
16:37 - Apostrofat de Alexandru Jizdan, Sergiu Sîrbu, fostul său coleg în PD, a declarat că ar putea fi o idee bună să fie creată o comisie de anchetă despre „Cum ați ajuns Director Adjunct al SIS”, Sîrbu oferindu-se să fie martor.
16:57 - Comisia Juridică, Numiri și Imunități a avizat pozitiv proiectul de lege, cu vot unanim al tuturor celor nouă membri.
17:04 - Octavian Țîcu (neafiliat, ex-ACUM) a solicitat o luare de cuvânt la subiect. „Comisii peste comisii și care-i finalitatea?”, se întreabă Țîcu. Acesta declară că nu vrea să facă parte din nicio comisie. Corneliu Furculiță (PSRM) îi reproșează că acesta nu este în drept să dea lecții de moralitate, acuzând-ul de trădare.
17:10 - Marina Tauber (Șor) se aude spunându-i lu Țîcu: „Nu dă doamne să treceți prin ceea ce am trăit noi când am fost arestați!”
17:12 - Proiectul se declară aprobat cu majoritatea voturilor. Deputații din Platforma DA cer renumărarea. Greceanîi refuză să fie numărate voturile exact. Mulți deputați lipsesc din sală.
17:14 - Componența comisiei:
PSRM: Vladimir Mizdrenco;
PD: refuză să se implice;
Pro Moldova: refuză să „participe în acest show”;
Pentru Moldova: Sîrbu Serghei;
PAS: nu participă;
Platforma DA: „Vă lăsăm în doi pentru acest dezmăț”;
Șor: Marina Tauber.
Șeful secretariatului Parlamentului, Ion Creangă precizează că comisia trebuie să aibă o componență proporțională. În aest caz, această comisie, formată doar din 3 membri, „eșuează”.
14. Proiectul de hotărâre cu privire la constituirea Comisiei speciale pentru elaborarea proiectului de lege privind votul alternativ (votul electronic) nr. 464 din 25.11.2020
17:20 - Autorul proiectului, Igor Munteanu (DA), argumentează necesitatea implementării vot electronic în contextul prezenței record la vot în diaspora în scrutinul din 15 noiembrie, 2020.
17:22 - Vasile Bolea (PSRM) întreabă dacă nu ar fi cazul întâi să se facă o analiză asupra practicii internaționale. Igor Munteanu spune că există deja toate elementele necesare, inclusiv cinci studii făcute de Comisia Electorală Centrală și conceptul tehnic, acum fiind nevoie doar de voință politică.
17:26 - Ședința Parlamentului se încheie din lipsă de cvorum, în plen rămânând doar 49 de deputați. Greceanîi precizează că subiectele nediscutate astăzi se transferă pentru ședința următoare.
Vă mulțumim că ne urmăriți! Vă îndemnăm să susțineți presa independentă din Moldova, abonându-vă astăzi la Revistele Acasă, livrate direct la ușa Dvs. O puteți face fie online via PayPal, accesând butonul de mai jos; fie direct cu cardul aici; fie în orice oficiu poștal.
Vă mulțumim!